miercuri, 15 septembrie 2010

Captivi de Crăciun vine la Fabrica în programul Nopţii Albe a Filmului Românesc


Captivi de Crăciun, mediu-metrajul regizat de Iulia Rugină şi scris de Ana Agopian, Oana Răsuceanu şi Iulia Rugină, face parte din programul primei ediţii a evenimentului Noaptea Albă a Filmului Românesc, care va avea loc vineri, 17 septembrie 2010, în Bucureşti. Captivi de Crăciun va rula în cadrul unei proiecţii cu intrare liberă la Club Fabrica (str. 11 Iunie, nr. 50), în cadrul unui program alcătuit din cele mai bune filme autohtone de scurt metraj.

După succesul de public înregistrat la toate proiecţiile de până acum ale mediu metrajului, la Festivalul Internaţional de Film NexT (aprilie 2010), în cadrul competiţiei de scurt metraj a Zilelor Filmului Românesc la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (mai-iunie 2010) şi la proiecţia specială de la Tago Mago Club (august 2010), organizatorii Nopţii Albe a Filmului Românesc au invitat Captivi de Crăciun să facă parte din programul primei ediţii a acestui eveniment important pentru expunerea filmului autohton în Capitală. Printre celelalte scurt metraje care vor face parte din programul proiecţiei de la Club Fabrica se numără Colivia, filmul lui Adrian Sitaru premiat la Berlin, TIFF şi Sarajevo; Lampa cu căciulă (r. Radu Jude, 2007), cel mai premiat scurt metraj românesc al tuturor timpurilor; câştigătorul Ursului de Aur pentru Cel mai bun scurt metraj, O zi bună de plajă (r. Bogdan Mustaţă), Derby , filmul lui Paul Negoescu selecţionat în competiţiile festivalurilor de film de la Berlin, Sarajevo sau Cluj-Napoca (TIFF) sau un alt titlu-hit din filmografia autohtonă recentă Nunta lui Oli (2009), regizat de Tudor Cristian Jurgiu.

Mă bucură mult că filmul nostru rulează alături de aceste titluri în cadrul Nopţii Albe a Filmului Românesc, şi sunt încântată că proiecţia are un loc la Fabrica. E, cu siguranţă, un loc in care mi-ar fi plăcut la nebunie să fiu vineri seară, pentru că mi se pare că e un spaţiu care se apropie de atmosfera de "guerilla" de la filmarea pentru Captivi, declară Iulia Rugină, regizoarea mediu metrajului Captivi de Crăciun, implicată, în acest moment, în realizarea unuia dintre cele mai ambiţioase proiecte din peisajul festivalier mondial – Festivalul Internaţional de Film Doha-Tribeca din Qatar. Din păcate, acum sunt într-un loc cu o temperatură cu 75 de grade mai mare decât atunci când am filmat noi Captivi de Crăciun, la -25 grade Celsius. Sper ca publicul de la Fabrica să simtă Crăciunul aşa cum l-am simtit şi noi, echipa de filmare, când am filmat acum 9 luni, mai declară Iulia Rugină.



Captivi de Crăciun spune povestea a patru personaje care nu se cunosc şi care sunt nevoite să îşi petreacă Ajunul Crăciunului într-o gară mică de provincie, departe de oamenii şi locurile unde trebuie şi îşi doresc să ajungă de Crăciun, în aşteptarea unui tren înzăpezit la mulţi kilometri distanţă. Pe măsură ce orele trec şi trenul pare să nu mai vină, Mădălina, Cristi, Oxana şi Alex împart unul cu celălalt absurdul, speranţa, furia, deznădejdea. Pentru că, întamplător, sunt captivi aici. Pentru că nu se ştie când se va termina. Şi pentru că e Crăciunul. Captivi de Crăciun este o poveste despre gesturi mici. Poveşti mari. Şi oameni.
Iulia Rugină se află, în prezent, în faza de post-producţie a scurt metrajului Tabasco (câştigător al Concursului de Scenarii CNC în sesiunea noiembrie-decembrie 2008, parte a proiectului O femeie urmăreşte un bărbat), filmat la finalul lunii iulie.

Ana Agopian, Oana Răsuceanu şi Iulia Rugină îşi continuă colaborarea cu primul lor scenariu de lung metraj, Breaking News (selecţionat în cadrul ediţiei 2009-2010 a prestigiosului workshop european de scenaristică ScripTeast) şi research-ul pentru finanţare al scenariului de scurt metraj de animaţie Skugos.
Captivi de Crăciun este o producţie UNATC, reprezentând filmul de master al Iuliei Rugină. Alături de Iulia, Oana Răsuceanu şi Ana Agopian, din echipa filmului fac parte Ana Drăghici (imagine), Vlad Iancu (cameră), Maria Zaharia (montaj), Vlad Voinescu si Matei Mircea (sunet priză directă), Laura Lăzărescu (mixaj sunet), Radu Stancu (productie).

Din distribuţia filmului fac parte Mădălina Ghiţescu, Ozana Oancea, Cristian Popa, Bogdan Dumitrache, Constantin Cojocaru şi Emilia Dobrin.
Mai multe imagini de la filmare şi informaţii despre film găsiţi pe blogul mediu metrajului, captivi-de-craciun.blogspot.com

4 comentarii:

  1. Buna ziua, dorim sa va facem o propunere comerciala! Daca sunteti interesat trimiteti un e-mail la office@falvorotarybids.ro.

    RăspundețiȘtergere
  2. Te asteptam sa intri si tu in concursul nostru unde poti castiga premii in bani!

    RăspundețiȘtergere
  3. Doriti ca blogul dumneavoastra sa arate altfel? Doriti sa nu mai pierdeti datele de pe blog fara a le mai putea recupera, vreti sa treceti la un domeniu la comanda si sa aveti mai multi cititori sau vreti sa faceti bani din reclama?
    Echipa Site Brasov va poate oferi toate acestea cu preturi incepand de la 99 RON.


    E-mail: site_brasov@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  4. felicitari, in primul rand pentru blog,
    iar in al doilea rand pentru minunatele postari. chiar m-a impresionat articolul.succes in continuare

    RăspundețiȘtergere