La Teșin

A fost un moment anume. Domnul Cojocaru scria pe o tabla cu o bucata de creta. Ana ii punea un obiect ciudat in fata si anunta – diafragma 5,6. Vlad il ruga sa stea putin mai la dreapta. Iulia discuta cu el despre ceea ce inseamna acea placuta pentru Ingrijitorul garii. Andrei facea poze la tablita modificata. Eu notam diafragma, obiectiv, metraj, eram atenta la continuitate. La un moment dat m-am oprit cateva secunde. Si in toata nebunia aia l-am vazut pe ingrijitorul garii scrijelind cu creta pe placuta din gara minutele de intarziere ale trenului. In alea cateva secunde am realizat ca, in fine, ceea ce imaginasem noi cu 4 ani inainte, intr-o curte dintr-o casa din Vama Veche, devine real. Cei patru care asteptau trenul - Alex, Cristi, Oxana, Madalina si cei doi ingrijitori ai garii erau exact cum ni imaginasem noi. Gara era fix asa cum ne-o inchipuisem prima data – in mijlocul campului, inconjurata de mormane de zapada. Erau doar cu 20 de grade mai putin decat ne imaginasem. Lucru putin mai grav decat ne-am dat seama prima data. Pentru ca cele minus 20 de grade au dus la 3 camere de filmat schimbate, 1 mos craciun stricat, masini care n-au mai pornit, un tonomat de cafea inghetat, buturuga pe care statea mos craciun sparta si facuta lemne de foc, pelicula crapata, impingerea in fiecare dimineata la 6 a masinilor inzapezite (neaparat prin balans!). Dar asta nu mai conta. Nu mai contau nici cei patru ani de asteptare pentru a face filmul asta, nici cele minus 20 de grade de afara. Pentru ca eram la Snagov in gara imaginata, construita, zugravita si decorata de noi. Eram la Tesin, de fapt. Iar Ingrijitorul scrijelea cu creta pe tabla o noua intarziere a trenului.

Ana (Ago)